AUDIENTE

PROGRAM AUDIENȚE:

În prima săptămână a fiecărei luni: joi între orele 12:00-13:00 la Administratorul public Masculic Csaba.

REGULAMENT DE ÎNSCRIERE ÎN AUDIENȚĂ A CETĂȚENILOR:

Pentru înscrierea în audiență, este necesar ca persoana să facă dovada faptului că a depus în prealabil o cerere căreia i s-a răspuns negativ sau nu i s-a răspuns.

În urma audienţei la Administratorul public al Municipiului, petentului i se va comunica, numai la cerere, în scris, răspunsul la audienţă prin: poştă, email sau prin ridicarea de la Camera 5 Serviciul Relaţii Publice.

În toate cazurile, înscrierea în audiențe se face doar pentru probleme care intră în competența Primăriei municipiului Satu Mare şi care pot fi soluţionate în cadrul legal de către executivul Primăriei.

Motivul solicitării audienței trebuie să fie clar exprimat, motive generale cum ar fi „probleme personale” nu vor fi acceptate.

Audienţele pot fi acordate în cadrul unei întâlniri programate la Administratorul public.

Pentru audiență pot fi înscrise maximum 3 persoane pentru rezolvarea aceleiaşi probleme, iar timpul alocat fiecărei audiențe fiind maximum 15 minute.

Înscrierea în audiență se face la Serviciul Relații Publice prin completarea cererii – tip sau online.